Asigurarea șuruburilor: asigurare de viață

Pentru asamblarea pieselor noastre folosim îmbinări cu șurub pentru că dorim să punem lucrurile laolaltă astfel încât să fie stabile, dar mai târziu să poată fi totuși demontate comod. Ceea ce nu ne place însă deloc este că ceea ce se poate demonta poate chiar să cadă pe noi din cauza vibrațiilor care însoțesc utilizarea, așa că avem nevoie de asigurarea îmbinărilor noastre demontabile. Din acest motiv folosim diferite elemente de asigurare ingenioase, pe care încercăm să vi le prezentăm aici, fără pretenția de a fi exhaustivi:

	Șaibe elastice: Cea mai ieftină, dar nu cea mai eficientă metodă de asigurare a șuruburilor este folosirea diferitelor șaibe elastice. Varianta cea mai simplă este inelul despicat realizat din oțel de arc, care se comprimă la strângerea piuliței, dar care, datorită materialului său, rezistă la comprimare și, într-un punct, la despicătura sa, împinge piulița înapoi în sensul opus strângerii. Filetul apasă pe filet, iar frecarea care ia naștere frânează mișcarea, astfel piulița nu se slăbește prin vibrații atât de ușor și de repede; O variantă răspândită a șaibelor elastice este șaiba elastică cu cioc (DIN 127B), care cu „ciocurile” sale îndoite în afară pătrunde atât în piuliță, cât și în suprafață, și, acționând ca un fel de pană, le împiedică rotirea. De fapt, putem considera șaibe elastice și șaibele dințate (DIN 6797A/I, DIN 6798A/I), care se fabrică tot din oțel de arc, dar care, spre deosebire de șaibele elastice simple, exercită forța de frânare nu într-un singur punct, ci pe 360°. Există șaibe dințate cu dantură interioară și exterioară, deasă și rară, ba chiar și pentru șuruburi cu cap înecat (DIN 6798V), dar la fiecare distribuția forței este alta. Aici trebuie să mai amintim și șaibele elastice ondulate (DIN 137 A/B), realizate de regulă dintr-un material mai subțire, care nu pătrund în niciuna dintre suprafețe, în schimb apasă profilurile filetului unul pe celălalt și le frânează deplasarea. Dacă transmitem forța de frânare concentrat într-un punct sau distribuit în mai multe puncte, pe diametrul exterior ori pe cel interior – aceasta este de fiecare dată o chestiune de cântărire, dar alegerea bună este de fiecare dată aceea care, adaptată condițiilor date, împiedică cel mai bine slăbirea.
	Placă de siguranță cu două urechi (DIN 463): În apropierea marginilor și a ieșiturilor putem folosi, împotriva slăbirii piuliței prin vibrații, de exemplu o placă de siguranță cu două urechi, a cărei ureche mai lungă trebuie îndoită pe margine, iar cea mai scurtă pe una dintre fețele piuliței, astfel încât piulița să nu se poată roti.
	Asigurarea șurubului cu două piulițe, cu piuliță joasă (DIN 439B): Asigurarea cu două piulițe este o metodă bună atunci când nu este optim ca șurubul să fie strâns cu o forță prea mare, dar asigurarea lui este neapărat necesară. Strângem piulița principală cu momentul de strângere prevăzut, apoi tragem puternic piulița de siguranță peste piulița principală. Reacțiunea care apare între piulița principală, piulița de siguranță și filetul șurubului împiedică slăbirea.
	Asigurarea șurubului cu șplint (DIN 94): Asigurarea cu șplint a fost răspândită în trecut, dar astăzi a devenit o metodă cam ieșită din modă. Șplintul se face din oțel semirotund, iar unul dintre brațele lui se lasă mai lung decât celălalt, ca să poată fi deschis ușor. Piulița este în acest caz o piuliță crenelată (DIN 935 varianta înaltă și DIN 937 varianta joasă), după strângerea căreia tija șurubului se găurește între dinții coroanei sale, pe acolo se trece șplintul, iar apoi cele două capete ale lui se îndoaie în lături. Dezavantajul ei este că găurirea necesită muncă în plus. Dacă nu avem piuliță crenelată, în ultimă instanță merge și o piuliță normală.
	Piulițe autoblocante (sau de autoasigurare): Cele mai răspândite sunt piulițele autoblocante cu inserție din plastic (DIN 982 varianta înaltă și DIN 985 varianta joasă), la care, în punctul de ieșire al filetului piuliței, se fixează un inel-inserție din plastic, fără filet, asigurat împotriva rotirii. La strângerea șurubului, plasticul se mulează strâns pe filetul șurubului, împiedicând orice mișcare ulterioară a acestuia. Știați că piulița autoblocantă este disponibilă și în variantă înfundată (DIN 986)? Un dezavantaj al metodei cu inserție din plastic este că nu se poate folosi la piesele expuse temperaturilor ridicate. Soluția acestei probleme poate fi însă piulița autoblocantă „numai metal” (DIN 980), a cărei parte de ieșire este deformată la fabricație cu o sculă de presare, dar numai atât cât filetul ei să se strângă puternic pe filetul șurubului care trece prin ea și să îl țină ferm.Puțini o cunosc, dar oferă o protecție eficientă împotriva slăbirii și piulița de siguranță îndoită din tablă de oțel de arc (DIN 7967), pe care trebuie să o rotim cu fața ei după piulița de asigurat și să o strângem peste aceasta astfel încât, prin îndoirea și împănarea muchiilor tablei, să țină piulița la locul ei tare și aproape la fel de sigur ca un buncăr antiatomic. Dacă nu aveți încredere în ea, gândiți-vă că și Turnul Eiffel, pe care urcă anual 3 milioane de oameni, a fost asamblat cu astfel de piese!

În articolul nostru următor oferim o prezentare succintă, dar sperăm utilă, despre șaibe.