Istoria condensată a nitului pop

Originea și numele

Niturile pop au fost dezvoltate în primul rând pentru fixarea tablelor una de alta, atunci când omul tocmai își încerca aripile … Aceasta a fost o tehnologie de pionierat, cu care pe vremea aceea se putea produce repede și în cantități mari… Aproape că se subînțelege că industria de apărare, iar în cadrul ei construcția de aeronave, a fost domeniul în care era cea mai mare nevoie de așa ceva. Cine ar fi crezut că „nitul pop” („POP rivets”) provine dintr-un nume de brand, înregistrat încă din acele vremuri de firma engleză Tucker? Dacă nu ar fi devenit cunoscut sub acest nume, acum i-am spune „nit de tracțiune” sau am fi preluat din engleză denumirea de nit orb (blind rivets). De altfel, denumirea profesională a nituirii pop este „nituire oarbă cu tijă de tragere”.

Ideea

Ideea este simplă: să introducem în gaură o țeavă metalică cu pereți subțiri, cu marginea răsfrântă, și să încercăm să tragem prin ea, dinspre interior spre exterior, o tijă asemănătoare unui „cui cu cap de rotar”, astfel încât țeava, încrețindu-se dinspre interior, să se refuleze în gaură și să se strângă suficient în ea. Dacă subțiem în prealabil tija în locul potrivit, aceasta se rupe atunci când capul ei, apropiindu-se de gaură, se strânge în țeavă. Sub acțiunea forței corespunzătoare, capul tijei rămâne înăuntru, în țeavă, cu o porțiune scurtă de tijă, dar partea ruptă cade afară, iar astfel țeava umflată fixează ferm tablele una de alta. Rigiditatea îmbinării este asigurată împreună de capul și de bucata de tijă rămase înăuntru, iar aceasta mărește și rezistența la forțele de forfecare, care apar frecvent în cazul tablelor.

Cum s-a răspândit

Așa a început totul, iar până astăzi această invenție isteață s-a răspândit peste tot în lume. Curată, rapidă, se poate lucra cu ea dintr-o singură parte, nu implică nici solicitare termică periculoasă, nici forțe deformante asupra structurii, este ieftină, la nevoie poate fi demontată și refăcută… Ei, la un lucru merită totuși să fim atenți: tijele rupte să nu cadă printre piesele aflate în mișcare, iar dacă rugina nu este un criteriu, atunci putem chiar să decolăm. Tehnologia și folosirea denumirii „nit pop” s-au răspândit în lume, iar astăzi este disponibilă în tot felul de dimensiuni și calități de material, împreună cu scule de nituit profesionale. Nitul propriu-zis nu se mai face de regulă din țeavă, ci din sârmă, prin deformare la rece (1), când mașina formează, prin lovituri rapide și puternice, forma cilindrică și, în ea, gaura tubulară. Marele avantaj al acestor nituri este că nu sunt predispuse la fisurare, spre deosebire de niturile pop făcute odinioară din țeavă obișnuită.

Gaură, dimensiune, variante

Pe piesa de prelucrat, gaura poate fi găurită sau ștanțată (2), important este ca țeava să alunece ușor înăuntru, dar să nu fie nici prea largă, pentru ca nitul să se refuleze la tragere. Regula generală este ca gaura să fie cu cca. 0,1 mm mai mare decât diametrul nitului. Pentru stabilirea lungimii nitului, cel mai bine este să verificați instrucțiunile producătorului de nituri. Numeroasele cerințe individuale nu au fost o piedică, ci o provocare pentru răspândirea lui, și astfel au apărut variante cu cap înecat, bombat, cu cap mic, mediu și mare, despicate și sertizate, din aluminiu, oțel, cupru și inox, natur și vopsite în culorile RAL (3). În exterior și în zonele care trebuie ferite de umezeală merită, firește, să alegem o calitate de material inoxidabilă, cum este nitul din aluminiu cu tijă din inox, deoarece tija ruptă lasă o pată urâtă de rugină dacă materialul ei nu este inoxidabil; cele mai profesionale sunt însă, desigur, variantele NONOX A2 inoxidabile sau A4 rezistente la acizi, cu o rezistență mult mai mare, care pot fi procurate rapid și la prețuri avantajoase de la Menet-Trend Kft. Menționez că aceste nituri pop NONOX A2 și A4 pot fi comandate și în variantă cu capăt închis, ceea ce împiedică și mai mult trecerea lichidului și a vaporilor.

Explicația termenilor