Ca angrosist, din păcate nu putem deservi persoane fizice.

Căutare

Acasă NONOX Lume

Șuruburi de siguranță

Elemente de fixare antifurt și antivandalism

Omul a creat șurubul, iar odată cu el și problema, pentru că ceea ce Dumnezeu leagă, Omul de multe ori chiar și acel lucru îl desparte. Ei bine, șurubul și piulița nu le putem considera simbolul legăturilor stabile, tot așa cum nici lumânarea de ceară nu este simbolul fidelității. Să existe așadar și șuruburi care nu pot fi demontate ușor! — a apărut noua cerință. Astfel, Omul a creat șuruburile antivandalism, care nu pot fi demontate ușor.

De la ce devine nedemontabilă o îmbinare demontabilă?

Șuruburile antivandalism sau de siguranță se caracterizează prin faptul că pot fi montate numai cu o sculă specială dedicată – în acest fel se împiedică ca persoanele neautorizate să desfacă, cu un briceag, o agrafă de păr sau cu muchia unei monede, obiectele amplasate în mijloacele de transport în comun, în spațiile publice, în instituțiile publice, în toaletele publice, provocând astfel pagube materiale serioase, respectiv accidente.

Șurubul de siguranță cu ochi de șarpe

Șurubul de siguranță cu ochi de șarpe

Pe capul șurubului – fie el înecat sau cap D – se află 2 locașuri mici, rotunde. Scula dedicată este o șurubelniță specială, având în locul tăișului 2 cepuri mici, rotunde, care se potrivesc exact în locașurile capului șurubului. Diametrul și distanța locașurilor pot fi modificate, astfel încât într-adevăr numai cel care dispune de scula dedicată exact potrivită poate desface îmbinarea, întocmai ca în cazul lacătului și al cheii care îi aparține. Această sculă de înșurubare, prin natura ei, nu este potrivită pentru transmiterea unor forțe mari. Tocmai de aceea nu recomandăm înșurubarea mecanică.

Șuruburi torx cu pin

Șuruburi torx cu pin

Dacă este nevoie de șuruburi de siguranță în cantitate mare, atunci recomandăm mai degrabă șuruburile TORX cu pin, acestea putând fi înșurubate cu mașina, chiar și cu moment mare. Principiul șuruburilor TORX cu pin, cu locaș hexagonal interior cu pin și cu șanț în cruce cu pin este asemănător. Locașurile coincid în toate cu cele ale șuruburilor obișnuite TORX, cu locaș hexagonal interior, respectiv cu șanț în cruce, iar diferența este doar aceea că în mijlocul locașurilor câte un cep mic împiedică pătrunderea în locașuri cu chei „L” obișnuite, cu șurubelnițe cu șanț în cruce sau cu vârfuri de înșurubare. Se găsesc tipuri cu cap înecat, D și cilindric, din care există variante metrice și în țoli „cu piuliță”, precum și șuruburi pentru tablă și pentru lemn. Cheile sunt asemănătoare până la identitate cu variantele obișnuite, singura diferență fiind că în capătul fiecăreia se află câte o gaură în care cepul locașului se potrivește exact. Cheile de calitate mai bună se fac toate din oțel călit, dur, greu de găurit, astfel încât nu este ușor să confecționezi acasă o cheie pentru șuruburile de siguranță cu pin. Nu strică să păstrați sculele dedicate într-un loc sigur, pentru că pot rezulta neplăceri dacă dispar! Cei care încearcă să „refacă” capetele șuruburilor, adică să îndepărteze cepurile, se dezamăgesc și eșuează, deoarece cepurile sunt prea subțiri pentru a putea fi găurite, tenace pentru a putea fi rupte, dar nu suficient de tenace pentru a nu putea fi îndoite, astfel se poate pierde repede și ultima șansă de a putea desface îmbinarea cu scula dedicată corespunzătoare.

Când cepul s-a îndoit, doar cele mai iscusite, mai înfricoșătoare intervenții mai pot rezolva sau, dimpotrivă, pot complica și mai mult situația.

O soluție iscusită pentru asigurarea șuruburilor obișnuite cu locaș hexagonal interior este dopul de siguranță, care trebuie introdus pur și simplu în locaș cu capătul hexagonal spre interior, apoi îmbinarea se definitivează bătând cu ciocanul pana cilindrică ieșită în afară. Dezavantajul lui este că poate fi îndepărtat numai prin găurire, pentru care, pe lângă uneltele potrivite, este nevoie și de pricepere și de o mână sigură. Dacă nu aveți la îndemână un dop de bătut, dar aveți o bilă de oțel inoxidabil potrivită, merge și aceea, dar aceea este într-adevăr imposibil de îndepărtat ulterior. (O bilă de oțel cromată nu o recomandăm în niciun caz, pentru că aceea poate rugini repede și poate strica totul!)

Șuruburi cu cap triunghiular

Șuruburi cu cap triunghiular

Și pentru șuruburile cu cap triunghiular este anevoios să confecționezi o cheie de rezervă, desigur, omul ingenios găsește soluție la orice. Cea mai bună soluție rămâne însă întotdeauna scula dedicată, care se poate procura la distribuitori împreună cu șuruburile. Șuruburile de siguranță nu sunt „la adăpost de orice”, deși tocmai șurubul cu cap triunghiular este numit așa în branșă. Sarcina elementelor de fixare antivandalism este doar aceea de a împiedica vandalii spontani, iar această misiune o și îndeplinesc. Din păcate, împotriva piraților pregătiți de multe ori chiar și protecția mecanică mai complexă se dovedește insuficientă.

Șuruburi McGard

Șuruburi McGard

Locașul în formă de floare de margaretă al șuruburilor McGard este proiectat de calculator. Forma complexă este aproape imposibil de copiat, astfel încât șurubul poate fi montat, strâns suplimentar sau slăbit exclusiv cu scula originală, de fabrică. Datorită factorilor de transmitere a forței care pot fi numiți perfecți, s-a răspândit și în rândul șuruburilor antifurt de roată ale autovehiculelor.

Șuruburi cu sens unic, imposibil de deșurubat

Șuruburi cu sens unic, imposibil de deșurubat

Următorul tip îl recomandăm deopotrivă celor care nu glumesc când vine vorba de fixare și celor cărora le place să facă glume altora. Așa-numitele șuruburi „cu sens unic” satisfac garantat cerințele ambelor categorii. Particularitatea tipului este că pentru montarea lui nu este nevoie de nimic altceva decât de cea mai simplă, cea mai obișnuită „șurubelniță” (dar merge și un simplu bănuț EURO…). Particularitatea formei capului – așa cum arată și numele – este că se poate înșuruba numai într-o singură direcție, iar această direcție este înșurubarea. Ce sens ar avea dacă s-ar putea numai deșuruba?! Se întâmplă exact invers: odată ce l-am înșurubat, nicio sucire, nicio răsucire nu mai ajută, șurubelnița pur și simplu se rotește afară din cap.

Piulițe de siguranță

Piulițe de siguranță

În noțiunea de elemente de fixare de siguranță intră firește nu numai șuruburile în sine, ci și piulițele care le aparțin. Aici menționăm două astfel de piulițe, dintre care prima este poate cea mai drastică, iar a doua cea mai ingenioasă soluție împotriva desfacerii îmbinărilor.

  1. Piulița de rupere constă în faptul că un con cu suprafață curbă și o piuliță hexagonală obișnuită alcătuiesc un singur corp, dar partea hexagonală care asigură strângerea se rupe sub efectul unei valori de forță prestabilite și poate fi îndepărtată. Partea conică rămasă, în schimb, asigură, s-ar putea spune, o îmbinare definitivă, deoarece, datorită formei sale, este aproape imposibil de slăbit cu o unealtă. Noutate: de acum această variantă poate fi comandată și în calitate NONOX A2 inoxidabil, în format de șurub!
  2. Pereche fără pereche am putea numi acea combinație de piulițe de siguranță pentru a cărei montare și îndepărtare este nevoie de două piulițe identice. Utilizare: piulițele pătrate făcute din tablă de oțel călit, întoarse una spre cealaltă, trebuie prinse cu mâna pe filetul șurubului, apoi, cu ajutorul unei chei fixe introduse între cele două, perechea trebuie strânsă în măsura dorită pe suprafața de fixat. După ce îndepărtăm piulița auxiliară, perechea ei, din cauza suprafeței sale conic-netede și a durității oțeloase a materialului, nu mai poate fi slăbită. Dacă totuși dorim să o îndepărtăm, avem nevoie de 2 lucruri: de o altă piuliță identică și de o cheie fixă.

Cât costă șuruburile de siguranță?

Șuruburile și piulițele antivandalism se pot procura deopotrivă în calitate de oțel carbon călit și NONOX (inoxidabil și rezistent la acizi). Șuruburile de siguranță nu sunt ieftine, dar de ce ar fi?! Dacă nu ar costa de mai multe ori mai mult decât variantele obișnuite, cotidiene, atunci s-ar răspândi la fel în lumea largă și s-ar pierde tocmai acel lucru datorită căruia aceste mici dispozitive iscusite pot să ne apere valorile de persoanele neautorizate, iar ele s-ar degrada înapoi în elemente de fixare obișnuite.

Prețul ridicat apără deci, dacă vreți, interesele utilizatorilor. Prețul poate nici nu este atât de înspăimântător dacă îl raportăm la valoarea obiectelor, a echipamentelor de valoare pe care le protejează de vandalizare și de furt.

Cel mai ieftin șurub de siguranță

Cel mai ieftin șurub de siguranță…

Ei bine, ca să creăm repede încă o contradicție, prezentăm un șurub obișnuit, cu totul cotidian, dintre cele mai ieftine, care poate îndeplini (și) funcții de siguranță, iar în aceasta prețul lui nu îl influențează deloc. Acest șurub este șurubul de balama de poartă, cu care totodată ne și întoarcem în lumea elementelor de fixare tradiționale.

Este un vechi șiretlic, încă din vremea porților grele de lemn. Scândurile acestor porți erau ținute laolaltă din interior de balamale de fier, șaibe și piulițe, iar din exterior de capete de șurub mari, plate, ușor bombate. Pe capetele șuruburilor nu se află niciun șanț sau nicio față cu care să poată fi apucate cu vreo unealtă. La asamblare șurubul nu se rotește deoarece sub cap se află, la variantele vechi, gheare, iar la variantele moderne de astăzi o porțiune de gât cu patru fețe, care la strângere se trage înăuntru și se înțepenește în fibrele lemnului, fixând astfel șurubul. Dacă cineva își dă osteneala și pilește sau îndepărtează în alt mod capul bombat, pe lângă faptul că muncește foarte din greu, nici nu obține succes, pentru că sub capul vizibil porțiunea de gât pătrată, trasă strâns în lemn, ține în continuare tija inaccesibilă. Se poate procura din oțel zincat obișnuit cu rezistența 4.6 (400 N/mm2), sau din oțeluri de calitate NONOX A2, inoxidabil, respectiv A4, rezistent la acizi (cu rezistența de cca. 700 N/mm2).

V-a fost util articolul? Citiți și articolele noastre pe teme similare:

Fixați-vă îmbinările cu șurub cu adezivii pentru șuruburi Loctite

Aveți o întrebare despre alegerea elementului de fixare potrivit? Colegii noștri vă ajută cu plăcere.

← Înapoi la articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *