Sânge pe coridor

În noaptea călduță de la începutul verii, sunetul ritmic și repetat al scârțâitului și al izbiturilor sfâșie liniștea imobilului în cioburi ascuțite ca lama. Dinăuntru, din cameră, se strecoară afară pe coridorul suspendat sunetul unei respirații umane gâfâite, întretăiate de gemete. Pe coridor, cineva se apropie în liniște de fereastra întredeschisă, ținând în mână un obiect întunecat care pare a fi o armă.

Mâna se mișcă spre fereastră cu un foșnet ușor, iar pe dispozitiv sclipește o mică lumină indicatoare. Câteva pocnete metalice, un șuierat de durere și câțiva stropi de sânge apar pe pardoseala de piatră deschisă la culoare a coridorului. În acest moment, dinăuntru se aude o tuse și un hârâit ușor; mâna încremenește la auzul lor, iar lumina se stinge pe dată. Câteva minute de liniște încordată, doar frânturi ale unui claxon îndepărtat se strecoară printre blocuri, la câteva colțuri mai încolo începe să plângă un bebeluș, jos în curtea betonată o adiere rătăcită răsfoiește un ziar, apoi îl aruncă plictisită deoparte și plutește mai departe. Mâna se avântă din nou într-o mișcare rapidă, LED-ul sclipește iar și din nou acele pocnete metalice. Acest lucru se repetă exact de patru ori, apoi obloanele se închid ușor, iar silueta întunecată stă țeapănă și pândește încordată. Deoarece dinăuntru nu mai vine niciun zgomot, nici horcăit, nici gâfâit, individul aruncă cu grijă o privire în jur și se retrage pe furiș în umbra din care sosise cu câteva minute mai devreme.

Dimineața, capul măturii doamnei administratoare bate de două ori în ușă, iar de câteva ori lovește balustrada veche a coridorului, revopsită de nenumărate ori, și atunci din apartament se aude un țipăt slab și un strigăt: – Doamne, ce s-a întâmplat?! Cât e ceasul? Unde sunt?!

Doamna administratoare bate la ușă:

– Katóka, ești bine? Nu întârzii la serviciu? De obicei la ora asta nu mai ești acasă! E aici pe ușa ta un bilețel, știi de el? S-ar putea să fie ceva important.

Cineva deschide dinăuntru ferestruica din ușă, iar doamna administratoare strigă speriată:

– Doamne, Katóka, doar nu ți s-a întâmplat ceva?!

O fată drăgălaș de ciufulită, cu urma pernei pe obraz, în pijama, stă înăuntru în penumbră și răspunde cu un zâmbet forțat: – Nu, dragă doamnă Zsuzsa, nu e nimic, doar că azi-noapte vântul a trântit oblonul, și din cauza întunericului am mai dormit puțin.

Cât e ceasul?

– E deja nouă și jumătate, scumpo. Să vă citesc ce scrie pe bilețelul ăsta?

Katóka dintr-odată nici nu știe ce ar trebui să răspundă la o asemenea întrebare, așa că îi aruncă – da, fiți vă rog amabilă și citiți, s-ar putea să fie ceva important!

– Ei bine, aici zice așa: „Dragă Kati! N-am mai putut suporta scârțâitul obloanelor tale, așa că de pe shop.menet-trend.huți-am comandat, în locul vechilor balamale de oblon ruginite și uzate, 4 noi, balamale NONOX inoxidabile și rezistente la acizi, și de zile bune voiam să-ți propun să ți le schimb, dar fiindcă în noaptea asta n-am putut dormi, cu îngăduința ta ulterioară, am și dus la capăt treaba peste noapte. Garantez că acestea nu vor mai rugini niciodată! Te rog, încearcă-le, și dacă ești mulțumită, dar numai atunci… (aici s-a mâzgălit ceva…) N-a fost ieftin, în plus am schimbat și șuruburile cu unele noi, frumoase, potrivite, șuruburi NONOX inoxidabile și rezistente la acizi, și tot ce m-a neliniștit între timp a fost să nu-mi dai una peste față cu vreun făcăleț. Așadar, dacă ești mulțumită, nu-ți cer decât să nu mă refuzi din nou, dacă te invit la cină. Ai grijă, ți-am păstrat pentru mine, ca amintire, balamalele scârțâitoare și ruginite, și, dacă spui nu, într-una din nopți le montez la loc! Semnătura: băiatul care a închiriat apartamentul familiei Kovács. Post-scriptum: nu știu dacă știai că familia Kovács s-a mutat din bloc din cauza scârțâitului obloanelor tale, lucru pe care nu-l regret câtuși de puțin, fiindcă datorită lui am putut deveni eu noul tău vecin.”